Să zicem că ești în mijlocul unei lucrări, al unui proiect sau al unei misiuni și dintr-un motiv sau altul nu-ți mai vin îndrumări cu privire la modul în care trebuie să continui. Ce faci sau încotro o apuci CA SĂ NU RĂMÂI ÎMPOTMOLIT? Simplu: continui de unde ai rămas( ultima pagină, ultima instrucțiune) și faci ceea ce știi. Nu E NEVOIE SĂ FII DOCTORAND ÎNTR-UN ANUMIT DOMENIU: FĂ CEEA CE ȘTII ȘI POȚI. Atât.
Astăzi mă frământam despre ce subiect să scriu mai departe, dacă Dumnezeu nu-mi va vorbi sau dacă voi fi biruită de gânduri:” n-am putere, n-am inspirație, etc.” Dar slavă lui Dumnezeu că El dă întotdeauna har ȘI MILĂ ȘI DRAGOSTE!
Deci am deschis Biblia cu gândul ca El să-mi vorbească. Și s-a deschis la psalmul despre care am scris ultima oară. Mi-au trebuit câteva secunde bune să înțeleg care erau motivele. Trebuia să pricep că trebuie să-mi păstrez pacea chiar și când mesajul nu e cel pe care-l aștept, să-mi spun “Dumnezeu e bun” și să merg mai departe (în cazul meu, să recitesc psalmul 74). Și am înțeles pentru început că ideea de bază e să continui de unde ai rămas. Apoi bineînțeles, că Dumnezeu e atât de plin de dragoste și de înțelept. Iar parcurgând din nou versetele am descoperit lucruri noi. Am simțit tensiunea războiului, a unui om care trăiește ocupația străina, care vede munca și realizările poporului său distruse de dușmani:”
Potrivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău; și-au pus semnele lor drept semne. Parcă erau niște oameni, cari ridică toporul într-o pădure deasă: ÎN CURÂND, AU SFĂRÂMAT TOATE PODOABELE SĂPATE, CU LOVITURI DE SECURI ȘI CIOCANE. Au pus foc sfântului Tău locaș; au dărâmat și au pângărit locuința Numelui Tău. Ei ziceau în inima lor:” Să-i prăpădim pe toți!” Au ars toate locurile sfinte din țară. Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este nici un prooroc, și nu mai este nimeni printre noi, care să știe până când…” Ps.74:4-9.
Imi place că el știe că-i copil de Dumnezeu și asta-i dă îndrăzneală să-L cheme pe Dumnezeu la luptă. Saăstrige la El să schimbe lucrurile:” Scoală-te, Dumnezeule, apără-Ți pricina! Adu-Ți aminte de ocările, pe cari Ți le aruncă în fiecare zi cel fără minte! Nu UITA STRIGĂTELE POTRIVNICILOR TĂI, ZARVA CARE CREȘTE NECURMAT A CELOR CE SE RIDICĂ ÎMPOTRIVA TA!” Ps.74:22,23. Pe sistemul:” Tu EȘTI DUMNEZEU, FĂ CEVA!”. Îmi place! Îmi plac oamenii care în fața dezastrului nu renunță și spun: AVEM UN DUMNEZEU!. ÎMI PLACE CĂ-L CUNOAȘTE ÎNDEAJUNS ÎNCÂT SĂ AIBĂ CURAJ SĂ-I SPUNĂ LUCRURILE ACESTEA.
Pentru că El ne este Tată. Și știe când ai nevoie de El. Doar caută-L.
Domnul să fie binecuvântat!
