Eram la sfârșitul semestrului I la facultate când am realizat cât de ușor și repede te poți îmbolnăvii și cât de periculos este. Și da, nu vorbesc de o gripă sau de o boală oarecare, ci de aceea care ne înspăimântă pe toți.

Totul a pornit de la rugămintea unei prietene de a o ajuta la curățenie. Venise pe la mine și deși știa că nu dormisem cu o noapte înainte și că eram în plină sesiune mi-a solicitat ajutorul la curățarea geamurilor. “Nimic deosebit” ați putea spune, lucru care și mie mi s-ar fi părut o banalitate în mod normal, dar nu și atunci. Ideea e că nu înțelegeam cum de o persoană în care am investit, o persoană care îmi cunoaște situația, soțul plecat toată ziua la muncă, singură cu 2 copii mici, cu părinți decedați, cu un master pentru care m-am luptat zi și noapte să-l termin, îmi pune o asemenea întrebare. Nu înțelegeam dacă trebuia să fiu furioasă pe mine că am permis să am o astfel de prietenă, sau pe ea (și mă voi opri aici cu prezentarea situației din motive lesne de înțeles).

Cert este că începând cu acea zi am simțit o supărare în pieptul meu ce se transforma în furie ori de câte ori aveam ocazia să stăm de vorbă, dar pe care nu mi-o manifestam.

“E ok” vei spune, “toată lumea are nervi.” Da, se poate dar ceea ce simțeam eu m-a speriat. Era ca și cum o pată neagră se lipise de mine și realizam că fizic urma să mă simt din ce în ce mai rău.

Atunci am înteles că boala te poate prinde când nici nu te gândești, că nu trebuie să fi făcut neapărat nu știu ce păcat imens și că NEIERTAREA e un act ce trebuie rezolvat repede.

Bineînteles că știu/cunosc Biblia, bineînteles că m-am rugat ca Dumnezeu să mă vindece, dar nu reușeam să scap de întunecimea ce îmi cuprinsese sufletul. Dumnezeu care e drept mi-a adus aminte că duminica următoare era Cina și pentru că la celelalte slujbe din timpul săptămânii nu reușisem să ajung, mai rămăsese doar serviciul de rugăciune de vineri seara unde mărturisesc că nu aveam nici un chef să merg. Dar pentru că tocmai încheasem sesiunea am zis că măcar la rugăciune ar fi frumos să ajung în semn de recunoștință că Dumnezeu mă ajutase să trec cu bine și de aceasta.

Și conform vorbei ”când faci un pas, Dumnezeu face zece”, așa a și fost. S-a citit din Psalmul 32:3-5 ”Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ti-am mărturisit păcatul meu, și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis:’Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!’ Și Tu ai iertat vina păcatului meu. “ și fratele care a condus serviciul în acea seara, un om binecuvântat de Dumnezeu a povestit o întâmplare legată de minunile ce aveau loc în vremea comunismului. Ca s-o scurtez; s-a petrecut într-o pivniță acolo unde oamenii se strângeau la rugăciune și unde Duhul Sfant se cobora. O soră fiind bolnavă stăruia după vindecare și a fost îndemnată să mărturisească păcatele. Dupa mai multe încercari (da, sună amuzant, știu-dar nu e), a ieșit la iveală și cel care o ținea în neputință.

Și atunci am realizat un lucru uimitor: că uităm adesea lucrurile care ne pot salva viața. Ca Mărturisirea Păcatelor, a fiecăruia dintre ele în parte grăbește procesul de vindecare și te face ușor ca un porumbel (cel puțin așa te simți).

Am ales să nu mai spun” Doamne iartă-mă pentru tot ce am greșit”, ci să spun”și pentru asta, și pentru asta și pentru asta ..și dă-mi pace te rog și eliberare în numele Domnului Isus”.

Uimitor, dar m-am simțit dintr-o dată bine și am plecat acasă fericită și cu dorința de a povesti și altora întâmplarea aceasta.

Știu că doar Mărturisirea Păcatelor nu este îndeajuns să obții vindecarea deplină și că pe lângă aceasta mai trebuie ținut și post. Am înțeles atunci în zilele când mi-a fost rău, de ce cei bolnavi nu pot să facă lucrul acesta: să țină post. Nu e vorba de starea de rău, e vorba în primul rând de deznădejdea care îi cuprinde sufletul “La ce folos, oricum mi-e rău și Dumnezeu se pare că nu are de gând să facă ceva în privința aceasta.” Am ținut post, alt lucru pe care nu-l făcusem de ceva vreme și am realizat cât de mult îți limpezește postul mintea și gândurile. Întelegi care sunt cele mai bune decizii pe care trebuie să le iei în legătura cu tine și Dumnezeu îți vorbeste într-un mod minunat.

Îmi doresc ca fiecărei persoane pe care o s-o întâlnesc să-i aduc aminte de armele acestea: Mărturisirea Păcatelor și Postul și să le încurajez să le dea o șansă.

Eu am iertat (m-am rugat ceva pentru asta) și am mărturisit, dupa care am postit și știu și cred că formula aceasta e soluția la orice boală.

Dumnezeu să ne binecuvânteze.

Ps.16:7-11