De sarbatori, mai exact in ziua de Craciun s-au implinit 2 ani de cand mama a plecat. Spun a plecat pentru ca stiu ca intr-o zi ne vom reintalni. Nu doresc sa povestesc tot chinul prin care a trecut, cu lux de amanunte, ci doar sa spun ce stiu dupa o astfel de experienta.

Mama a fost o femeie de o finete aparte. A terminat liceul Zoia Cosmodemiasca din Bucuresti si a intrat a sasea la facultate desi studiase doar cateva zile in urma unei hotariri de a se reprofila de ultim moment. Pe langa faptul ca era frumoasa, ii placea sa citeasca mult, poate tocmai de aceea i s-a reprosat in momentul in care a aflat diagnosticul cum de nu si-a dat seama mai devreme.

Dupa cum spuneam mamei ii placeau lucrurile alese in viata si era si o mare gurmanda, dar mezelurile, prajiturile si restul semipreparatelor din supermarket si-au spus intr-un final cuvantul.

Timp de 2 ani s-a luptat cu simptomele: balonare, constipatie, greata, ameteli si oboseala inexplicabila. Dupa nenumarate vizite la cabinetul doctorului si medicamente care sa combata simptomele, am vazut-o intr-o duminica la pranz, asa cum n- o mai vazusem niciodata. Consumase mici si spunea ca acestia i-au dat indigestia care o facuse sa se inroseasca la fata, sa acuze din nou balonari si o stare de discomfort, si sa repete ca de data aceasta va face investigatii mai serioase. Si asta a si facut. In saptamana respectiva, miercuri 5 august ora 3 a aflat si care era cauza tuturor supararilor ei. Medicul de la spitalul unde si-a facut colonoscopia a dorit sa vorbeasca separat cu tata pentru a-i expune gravitatea bolii. El considera ca tumora care obstructiona colonul era posibil sa se fi intins si inafara acestuia si era convins ca e maligna. Si nu s-a inselat absolut de loc. In mai putin de o saptamana mama se opera si urma sa inceapa chinul. Au urmat sedintele de citostatice, mai intai usoare, apoi cele grele cu internare de 2 zile in spital si cu intors acasa cu taxi-ul.

A urmat zbuciumul pe care l-am trait toti trei copiii in incercarea de a ne salva mama. Am trecut prin toate etapele prin care se putea trece zic eu. Am invat mult, lucruri pentru care ii judecam pe altii: sa-l lasi pe cel de langa tine sa plece tocmai pentru ca- iubesti, sa te gandesti la toate nebuniile si sa le accepti doar sperand intr-un miracol.

Singurul lucru bun din toata suferinta aceasta a fost ca ne-am obisnuit cu gandul ca mama va muri. Noi, dar ea nu. Dumnezeu n-a pus in om gandul mortii atunci cand l-a creat. Tu si eu am fost creati pentru vesnicie. Si ne luptam sa acceptam gandul acesta dar niciodata nu suntem pregatiti. Ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca nu mi-a luat-o deodata. Cred ca as fi murit odata cu ea. Dar ea a trebuit sa plateasca pretul. Si-a fost un pret pentru tot.

Spuneam ca mama a fost o persoana careia i-a placut sa citeasca. Cu timpul ideile ei au inceput sa se transforme si a inceput sa faca afirmatii opuse fata de cele pe care le gasim in Biblie. Am uitat sa mentionez ca mama era o femeia extrem de credincioasa cand eram mici. Si atunci cand a inceput sa spuna ca stie mai bine decat Dumnezeu si ca lucrurile nu stau asa cum spune Biblia, atunci a aparut si boala. Si a durat. Dupa prima operatie de cancer de colon a urmat o noua operatie la fix 12 luni la plamani – metastaze. La inca un an de la aceasta ar fi trebuit sa urmeze o alta tot la plamani, dar organismul era prea slabit, asa ca doctorii nu s-au mai bagat.

Pe 25 decembrie ora 12.20a.m mama a plecat. Dupa o suferinta pe care doar un om bolnav si-ar putea- o imagina. Dar inainte de asta, cand am intrebat-o ce vrea sa nu uit niciodata mi- a spus: Sa ai mereu credinta in Dumnezeu. Am ramas uimita .Dar au fost cuvintele care pe mine m-au ajutat cel mai mult.

Pe langa asta acum stiu ca Dumnezeu are un scop cu fiecare om. Mama mea n-a murit in zadar.

Stiu ca Dumnezeu te iubeste si fiecare porunca pe care a dat-o e spre binele tau..

Si mai stiu ca Dumnezeu vrea numai ce e bun pentru tine si aici vorbesc despre toate domeniile care te-ar putea interesa.

Tu esti proiectul Lui.