Category: Uncategorized

Nepocainta mea si a ta

Nepocăința mea și a ta

Trăim vremuri agitate, stresante, confuze, instabile, și lista poate continua. În ciuda tuturor acestor lucruri,nu ne lipsește pâinea de pe masă și din când în când ne putem permite să ne facem mici bucurii.

Pentru CELE MAI MULTE dintre noi aceasta înseamnă o ieșire cu prietenii sau achiziționarea unui lucru drag, DE FIRMĂ.

Dar în goana noastră, în bunăstarea noastră, pentru că să fim sinceri, comparativ cu alte zone de pe glob avem mai mult decat mulți, UITĂM DE DOMNUL ISUS.

Nu ne pasă, nu mai avem chef de astfel de subiecte, suntem prea obosiți și tracasați, tot ce vrem e să fim lăsați în pace. Și apoi ne mâniem și strigăm cu disperare când cade nenorocirea pe noi. Dar ce-am ales să facem până atunci? Cui am dat prioritate atunci când ne-am planificat ziua? Cât timp am alocat Domnului sau lucrării Lui? De câte ori am tot amânat să mergem la biserică, până când asta a devenit o obișnuință și o stare de sine normală?

“Cât să ne mai rabde Dumnezeu?” spuneau bătrânii. Și știau ei și știu ce zic.

Dumnezeu e îndelung răbdător, dar răbdarea Lui are o limită.

Vrem vieți binecuvântate, vrem să avem succes în ceea ce facem, vrem să avem familii fericite, dar ne e prea greu să-L punem pe EL PE PRIMUL LOC. Și apoi cârtim…. Și aruncăm vina tot pe El.

Dar vrem să ne pocăim?

Când Dumnezeu tace

E Joia Mare. M-am gândit adesea la Cina Domnului, la ce atmosferă trebuie să fi fost în seara aceea. Dar momentul pe care am încercat să-l alung mereu din gândurile mele a fost răstignirea. Cred că e în natura omului: mereu să ne ferim de lucruri care aduc sau care credem noi că aduc durere. Dar cel mai mult m-a tulburat întrebarea:” Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”.

Un tată, să-și părăsească copilul în cele mai grele dureri. Un Părinte care-și dă fiul la moarte pentru alții.

Nu E VIAȚĂ. Nu dacă nu știi că sfârșitul va fi unul extraordinar, glorios, a cărui amintire va rămâne veșnic.

Dumnezeu mi-a vorbit astăzi din Iov. Cât DE MINUNAT E PLANUL SĂU…. Din CAPITOLUL 31…..acolo Iov își susține toată nevinovăția înaintea Domnului și vine cu argumente puternice. Când CITEȘTI și vezi toate faptele neprihănite în care umbla el îți vine oarecum să te verifici și tu și să vezi cam ce ai mai avea de făcut. Și TOTUȘI EL ERA PEDEPSIT. De ce? Un motiv ar fi testarea credinței ar spune unii: Iov Il slujea pe Dumnezeu și de aceea era foarte binecuvântat. Alții ar spune că Dumnezeu urmărea un plan mult mai măreț; o și mai mare binecuvântare a lui, venită în urma răbdării și o încurajare ce străbate veacurile pentru toți cei care trec prin mari încercări.

Dar Iov ERA UN SIMPLU OM. Prin comparație Isus a fost fără de păcat. De CE AU TREBUIT SĂ MOARĂ COPIII SĂI? În Biblie se spune că Iov era cel neprihănit. El este cel pomenit și al cărui nume contează. De el se leagă Satan. De el este deranjat Satan. Nu de copiii lui. Felul lui de a trăi deranja. Și atunci de ce Dumnezeu a îngăduit în aceste două cazuri? Pentru că dorința Lui era să vadă ascultarea noastră. Ce FACEM, CHIAR ȘI ATUNCI CÂND ÎNCERCAREA E PREA MARE? Dar nu-i prea mare:’ Căci El nu va îngădui să ți se clatine piciorul.” Dumnezeu nu-l lasă pe cel neprihănit să cadă. Ci DOAR AȘTEAPTĂ…..ȘI RĂSPLĂTEȘTE DUMNEZEIEȘTE ASCULTAREA.

Voia Domnului

 

Poate la fel ca și mine, de multe ori te-ai întrebat care este voia Domnului pentru viața ta. Și gândul ăsta te face să te frămănți și să nu ști încotro s-o apuci, și cea mai mare frică a ta e să nu greșești în alegerea făcută.

Voia Domnului nu-i o nebuloasă, un mare mister sau un secret ce trebuie deslușit trecând anumite teste. E mereu accesibilă și ușor de aflat și întradevăr viitorul îl cunoaște doar Cel de Sus și El vrea și ce-i mai bine pentru tine.

Uităm adesea că Dumnezeu e drept și că credincioșia lui ne însoțește întotdeauna câtă vreme inimile noastre sunt curate și doresc să-i slujească.

Și credem- pentru că de multe ori asta auzim în slujbe, că dacă avem o idee bună care ne va bucura sufletul si-i VA AJUTA PE CEI DIN JUR, ATUNCI VINE DE LA DUMNEZEU. Și așa este. Dar TIMPUL NU-L ALEGEM NOI.

În momentul în care Dumnezeu îți sădește în inimă un gând pentru o anumită lucrare, trebuie să înțelegi că trebuie să-ți păstrezi pacea pentru că acel lucru în marea majoritate a cazurilor va necesita o perioadă foarte lungă( sau cel puțin așa ți se va părea ție) până să se îndeplinească. La un moment dat inima poate să-ți spună să te mai gândești o dată dacă ceea ce ai crezut e ceea ce dorește Dumnezeu pentru tine. Iar versetul care îmi vine în minte atunci când vorbesc de inimă este:” Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” Ier.17:9 Și începe să se frămănte înăuntrul tău punându-ți o mulțime de întrebări, creând nerăbdare și deznădejde.

Un lucru care pe mine m-a ajutat în viață atunci când nu știam ce decizii să iau, deșii nimeni nu pricepea ce-i cu mine pentru că aparent toate lucrurile erau la locul lor( eram studentă și părinții mă susțineau cu tot ce puteau) a fost un mesaj despre ascultarea de părinți. Am ALES SĂ ASCULT PORUNCA:” Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să trăiești zile multe și fericite pe acest pământ.”, în loc de a-mi urma dorința inimii sau ceea ce simțeam că vrea Dumnezeu de la mine si, culmea, mi s-au îndeplinit cele mai mari vise. De ce? Pentru că am ascultat porunca scrisă negru pe alb în loc de a-mi asculta inima( vroiam să renunț la studii și să devin misionară). Cineva ar putea spune:” Ok, dar părinții mei nu-L cunosc pe Domnul și eu vreau să ascult de porunca “Mergeți și vestiți Evanghelia tuturor neamurilor.”” Atâta timp cât părinții nu te învață saă nesocotești cele 10 porunci, tu trebuie să te ții în primul rând de ele (și Dumnezeu va lucra la inima lor și va veni timpul să faci și ce-ai pe suflet).

Ideea e că TREBUIE MEREU SĂ NE AMINTIM VERSETUL URMĂTOR din Noul Testament unde ni se spune că voia Domnului este:” cea bună, plăcută și desăvârșită”. Si asta înseamnă ascultarea de poruncile lui.

El ȘTIE ce e cel mai bine pentru tine, ce ai tu de făcut în prezent și când e timpul cel mai potrivit ca să-ti împlinești chemarea.

Dumnezeu te pregătește chiar în momentul acesta și dacă spui că nu ști ce ai de făcut, atunci tot ce-ți rămâne e să studiezi Cuvântul Domnului.

1.El îți va da putere să mergi înainte:” Căci Cuvântul Domnului este adevărat și toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioșie.”Ps.33:4.

2.Iți va da protecție și călăuzire de a te feri de rău:“ Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.”Ps.119:11.

3.Si te va învăța ce să faci în prezent:” Iată începutul înțelepciunii: dobăndește înțelepciunea, și cu tot ce ai, dobândește priceperea. Inalț-o, și ea te va înălța; ea va fi slava ta, dacă o vei îmbrățișa.” Prov.4:7,8 – prin pricepere înțelegând studii de specialitate, biblice, misionare, tot ceea ce crezi că ți-ar putea fi folositor în viitor.

Ce ALTCEVA mai poti face?

Cere sfatul celor din jur pentru asta: părinți, soț, păstor- în funcție de caz și Dumnezeu va fi cu tine. Fa ce-i bine și lucrează cu măini harnice și :” Domnul să-ți fie desfătarea și EL ÎȚI VA DA TOT CE-ȚI DOREȘTE INIMA. “ Ps.37:4.

Alungă ÎNGRIJORAREA din sufletul tău. Ea VA DUCE NUMAI LA RĂU. Nu spune:” Căt să mai aștept?”. Folosește înțelept timpul pe care îl ai. ÎNVAȚĂ, studiază:” Ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun. Feriți-vă de orice se pare rău.” 1Tes.5:21,22

Și Dumnezeu care este bun și-ți cunoaște inima și stăruința ta în post și rugăciune, NU TE VA LĂSA SĂ CAZI:” El nu va îngădui să ți se clatine piciorul”. El ți-a pus planul în inimă, tot El îl va duce la bun sfărșit.

Tu fă-ți doar partea. De RESTUL SE OCUPĂ DUMNEZEU.

P.S. Și….” Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; CĂCI ACEASTA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU, în Hristos Isus, cu privire la voi.” 1 Tes.5:18.

Sunt o feministă cu baze creștine

Și cred că și Domnul Isus este. Înainte de a mă judeca, ascultă-mă te rog preț de câteva clipe. Argumentele care-mi vin acum în minte și cu care doresc să-mi susțin afirmația sunt următoarele:

1. Domnul Isus s-a arătat prima oară- după înviere, femeilor și acestea nu cunosc să scrie undeva în Biblie că ar fi fost păzite de vreun ucenic.

2. Prima Biserică Creștină înființată a fost în casa unei femei, Lidia.

3. În cel mai cumplit chin al Său, Domnul Isus și-a arătat preocuparea față de o femeie-mama sa și nicidecum pentru altcineva.

4. Domnul Isus a poruncit bărbaților să-și iubească soțiile până la moarte, să fie gata să moară pentru ele, ca pentru un lucru de foarte mare preț.

Atunci de ce sunt femeile tratate inferior bărbaților? Răspunsul din nefericire este pentru că marea majoritate nu-și cunosc valoarea, motiv pentru care acceptă si permit aceasta. Ele, care n-au fost luate din pâmănt ci din ceva care deja avea viață- Adam, și li s-a dat putere să aducă viață pe lume.

Femeile, care traseaza drumul si modeleaza conștiința viitoarei generații prin educația pe care o oferă copiilor. Femeile, care se ocupa de toata administrarea, organizarea si căldura căminului. Femeile.

Sunt deplin încredințată că atunci când Dumnezeu a creionat portretul femeii biblice (prin Solomon) s-a gandit la o femeie care își cunoaste valuarea, nicidecum la una abuzată.

“Ea este îmbrăcată cu tărie și slavă și râde de ziua de mâine. Ea deschide gura cu înțelepciune și învățături plăcute îi sunt pe limbă. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, și nu mănâncă pâinea lenevirii. Fii ei se scoală și o numesc fericită; barbatul ei se scoală și-i aduce laude zicând:” Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.” Dezmierdările sunt înșelătoare, și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.” Prov 31:25-30

Deci Dumnezeu a gandit despre femeie ca ar trebui sa fie pe locul doi, sau ca ar trebui sa lucreze împreună cu soțul ei pentru bunăstarea lor și a întregii familii? Cum a vazut Dumnezeu soția și soțul: ca servitoare și stăpân, sau ca cel mai bun administrator alături de un preot?

Contează enorm cum gândim și cum pricepem lucrurile pentru că ele vor pune amprenta asupra noastră și asupra copiilor noștri. Felul femeii de a gândi va nenoroci sau va aduce binecuvântare asupra familiei ei.

Femeia NU ARE voie să se suie la amvon să predice, dar ARE VOIE să încurajeze, să se implice în organizarea lucrării, să medieze, să aline, să dăruiască.

Care este portretul bărbatului biblic? Repet: el este preot în familia lui. Punct. El se ocupa, în mod deosebit de venitul familiei și cu aprofundarea Cuvântului lui Dumnezeu. Ce FEL DE CREȘTINI SUNT CEI CARE NU RESPECTĂ ACESTE DOUĂ REGULI? SIMPLU: NU SUNT. Toți cei care își tratează soțiile din poziția de stăpâni, nu merita să fie numiți copiii Domnului. Calificativul acesta este mult prea mare și prea greu pentru ei. Dacă Domnul Isus îi cheamă la o dragoste până la moarte pentru soțiile lor, atunci pot fi ei lipsiți de respect față de ele? Ar abuza Domnul Isus Biserica, fizic cât și verbal? Pentru cine sunt imaginile frumoase pe care încearcă să le prezinte lumii? Da, au fost puși capi în familiile lor, este adevărat, dar pentru a purta de grijă celor din casa lor și pentru a-i păzi.

Dumnezeu e bun. Păstrați asta mereu în minte. Dorința Lui e departe de aceea de a vă nenoroci.

În Biblie scrie că:” In lume veți trece prin necazuri.” În LUME. Familia face parte dintr-o cu totul altă sferă. În casa ta trebuie să-ți poți găsii liniștea pentru a te reîncărca pentru o nouă zi.

Cunoașteți valoarea! Ești fiică de Dumnezeu! ACCEPTĂ Dumnezeu să fii umilită?! Doar dacă ACCEPȚI TU!

Îti cinstești părinții și tot ce au investit în tine? Crezi că atunci când au făcut totul ca să-ți ofere tot ce ai și ca să ajungi unde ești au luat în calcul varianta că le vei călca în picioare visele?

Trăim într-o eră în care avem acces cel mai ușor la informație și totuși refuzăm să cunoaștem adevărul. Poți să înveți, poți să cauți ajutor fără să te judece cineva, poti să faci schimbări importante în viața ta. Și cel mai important poți să faci ce-i bine pentru tine, ca apoi să poți face pentru alții.

Sunt femeie, dar câteodată mă cutremură importanța rolului de mamă. Creștem generații CARE NE VOR URMA EXEMPLUL. Femei care vor accepta umilința și o viață în suferința (chiar de mizerie), și bărbați care vor întelege că rolul lor este de a impune ordinea și teroarea în casă prin orice mijloace.

Sunt feministă cu baze creștine și am înteles că fiecare schimbare bună în decursul istoriei s-a datorat direct sau indirect unei femei. Au fost femei care au realizat lucruri incredibile prin forțe proprii datorită unei credințe puternice și au fost femei care au știut cum să crească lideri care să schimbe viața în bine a milioane de oameni. Și asta pentru că și-au cunoscut valoarea și-au ales înțelepciunea. Pentru că atunci când înțelegi cât de mult ți s-a dat , scopul pentru care ai fost creată, devii mai responsabilă de tot ce este în jurul tău.

Soluția la boală

Eram la sfârșitul semestrului I la facultate când am realizat cât de ușor și repede te poți îmbolnăvii și cât de periculos este. Și da, nu vorbesc de o gripă sau de o boală oarecare, ci de aceea care ne înspăimântă pe toți.

Totul a pornit de la rugămintea unei prietene de a o ajuta la curățenie. Venise pe la mine și deși știa că nu dormisem cu o noapte înainte și că eram în plină sesiune mi-a solicitat ajutorul la curățarea geamurilor. “Nimic deosebit” ați putea spune, lucru care și mie mi s-ar fi părut o banalitate în mod normal, dar nu și atunci. Ideea e că nu înțelegeam cum de o persoană în care am investit, o persoană care îmi cunoaște situația, soțul plecat toată ziua la muncă, singură cu 2 copii mici, cu părinți decedați, cu un master pentru care m-am luptat zi și noapte să-l termin, îmi pune o asemenea întrebare. Nu înțelegeam dacă trebuia să fiu furioasă pe mine că am permis să am o astfel de prietenă, sau pe ea (și mă voi opri aici cu prezentarea situației din motive lesne de înțeles).

Cert este că începând cu acea zi am simțit o supărare în pieptul meu ce se transforma în furie ori de câte ori aveam ocazia să stăm de vorbă, dar pe care nu mi-o manifestam.

“E ok” vei spune, “toată lumea are nervi.” Da, se poate dar ceea ce simțeam eu m-a speriat. Era ca și cum o pată neagră se lipise de mine și realizam că fizic urma să mă simt din ce în ce mai rău.

Atunci am înteles că boala te poate prinde când nici nu te gândești, că nu trebuie să fi făcut neapărat nu știu ce păcat imens și că NEIERTAREA e un act ce trebuie rezolvat repede.

Bineînteles că știu/cunosc Biblia, bineînteles că m-am rugat ca Dumnezeu să mă vindece, dar nu reușeam să scap de întunecimea ce îmi cuprinsese sufletul. Dumnezeu care e drept mi-a adus aminte că duminica următoare era Cina și pentru că la celelalte slujbe din timpul săptămânii nu reușisem să ajung, mai rămăsese doar serviciul de rugăciune de vineri seara unde mărturisesc că nu aveam nici un chef să merg. Dar pentru că tocmai încheasem sesiunea am zis că măcar la rugăciune ar fi frumos să ajung în semn de recunoștință că Dumnezeu mă ajutase să trec cu bine și de aceasta.

Și conform vorbei ”când faci un pas, Dumnezeu face zece”, așa a și fost. S-a citit din Psalmul 32:3-5 ”Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ti-am mărturisit păcatul meu, și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis:’Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!’ Și Tu ai iertat vina păcatului meu. “ și fratele care a condus serviciul în acea seara, un om binecuvântat de Dumnezeu a povestit o întâmplare legată de minunile ce aveau loc în vremea comunismului. Ca s-o scurtez; s-a petrecut într-o pivniță acolo unde oamenii se strângeau la rugăciune și unde Duhul Sfant se cobora. O soră fiind bolnavă stăruia după vindecare și a fost îndemnată să mărturisească păcatele. Dupa mai multe încercari (da, sună amuzant, știu-dar nu e), a ieșit la iveală și cel care o ținea în neputință.

Și atunci am realizat un lucru uimitor: că uităm adesea lucrurile care ne pot salva viața. Ca Mărturisirea Păcatelor, a fiecăruia dintre ele în parte grăbește procesul de vindecare și te face ușor ca un porumbel (cel puțin așa te simți).

Am ales să nu mai spun” Doamne iartă-mă pentru tot ce am greșit”, ci să spun”și pentru asta, și pentru asta și pentru asta ..și dă-mi pace te rog și eliberare în numele Domnului Isus”.

Uimitor, dar m-am simțit dintr-o dată bine și am plecat acasă fericită și cu dorința de a povesti și altora întâmplarea aceasta.

Știu că doar Mărturisirea Păcatelor nu este îndeajuns să obții vindecarea deplină și că pe lângă aceasta mai trebuie ținut și post. Am înțeles atunci în zilele când mi-a fost rău, de ce cei bolnavi nu pot să facă lucrul acesta: să țină post. Nu e vorba de starea de rău, e vorba în primul rând de deznădejdea care îi cuprinde sufletul “La ce folos, oricum mi-e rău și Dumnezeu se pare că nu are de gând să facă ceva în privința aceasta.” Am ținut post, alt lucru pe care nu-l făcusem de ceva vreme și am realizat cât de mult îți limpezește postul mintea și gândurile. Întelegi care sunt cele mai bune decizii pe care trebuie să le iei în legătura cu tine și Dumnezeu îți vorbeste într-un mod minunat.

Îmi doresc ca fiecărei persoane pe care o s-o întâlnesc să-i aduc aminte de armele acestea: Mărturisirea Păcatelor și Postul și să le încurajez să le dea o șansă.

Eu am iertat (m-am rugat ceva pentru asta) și am mărturisit, dupa care am postit și știu și cred că formula aceasta e soluția la orice boală.

Dumnezeu să ne binecuvânteze.

Ps.16:7-11

Lupta in zi de post

Ți s-a întâmplat vreodată să treci printr-o perioadă în care să nu-ți poți găsi pacea? Să îți pui întrebări de genul: ce nu merge?, de ce nu pot să am liniște în suflet?, de ce mă mânii pe toată lumea?( și găsești motive întemeiate s-o faci, nu te contrazic) și să-ți dorești pur și simplu doar un timp în care să fii lăsată în pace ca să te odihnești, să-ți încarci bateriile și să faci ceva și pentru tine?

Dar dacă toate acestea se mai petrec într-o zi pe care ai ales s-o închini Domnului, atunci ce mai zici? Îți spun eu: îl întrebi pe Dumnezeu cum de permite să fii atacată în asemenea fel când tu nu dorești decât să faci voia Lui. Și asta e bine. Nu să-L tragi la răspundere pe Dumnezeu, ci să începi o conversatie cu El, să-ți verși sufletul înaintea Lui și să-I spui ce anume te supără, ce anume te apasă. Recunoaște-ți păcatele în conflictele pe care le ai cu cei dragi sau cu cei mai puțin apropiați și astfel vei căpăta trecere înaintea Domnului și vei fi plăcută Lui. Adesea ideile pe care le poți avea în legătură cu o persoană pot fi eronate și poți să te rușinezi aflând că de fapt cea/cel pe care-l acuzai de dezinteres a postit alături de tine. Și asta îți aduce Dumnezeu la cunoștiință doar ca să pricepi că te lași prea usor influențată de gânduri venite din partea adversă și că Domnul este cel care schimbă inimile.

Dacă vei alege ce e bine (să-ți duci postul până la capăt), să crezi că El este Acelasi ieri, azi și în veci și că răsplătește pe cel care Îl caută atunci vei birui.

În zbuciumul meu mi-am adus aminte de cuvintele mamei:”Să nu-ți pierzi niciodată credința.” Exact asta făceam. Să alerg înainte mi se părea prea greu. Dacă aș renunța probabil viața mea ar fi mult mai liniștită. Dar veșnicia? Dar sufletele tuturor celor dragi? Calea ușoara” E posibil să existe, dar n-am dovezi și indiferența e destul de plăcută” devine câteodată destul de ispititoare. Când? CÂND MIZA ESTE MARE.

Adu-ți aminte ce a făcut Dumnezeu pentru tine până atunci, VORBEȘTE cu El și sufletul tău se va liniști din nou.

Dacă e o stare ce persistă de ceva vreme, acordă-ți 1 minut și vezi ce ai schimbat în relatia Ta cu Dumnezeu, ce promisiuni ai făcut și nu le-ai dus la îndeplinire, ce vrea El de la tine de multă vreme și frica sau părăsirea propia-ți zone de comfort nu te lasă.

Zilele trecute am auzit la radio următoarea afirmație:” Dumnezeu ne lasă să trecem prin necazuri unul dupa altul, până când alegem să facem voia Lui.”(parafrazat) Și pentru mine a fost lucrul pe care aveam nevoie să-l aud de ceva vreme bună.

Ai grijă cu tulburarea și cu mânia. Câteodată îți vine să crăpi și să se termine totul. Nu e varianta cea mai înțeleaptă. Nici gândul înșelător că mâncarea sănătoasă te izbăvește sau îndeplinirea unei dorințe arzătoare precum redecorarea casei, o sesiune de shopping sau o vacanță în țările calde. Toate ajută, dar nici una nu îți dă Viața. Mănâncă o săptămână doar salate și tot ce-i bio și vezi dacă scapi de boală sau de durerea ce-ți chinuie trupul. Sau încearcă să pleci undeva pentru o vreme ca să-ți schimbi dispoziția. Toate nu aduc nici o schimbare. Ba încă pot să te amărască mai tare.

” Păzește-ți inima căci din ea ies izvoarele vieții. ” Privește la cei în vârstă, la cei care au biruit în viață și au ajuns la bătrânețe. Cum sunt ei? Așa trebuie să fii și tu. Răbdarea și dărnicia sunt calitățile bătrânilor și nu pentru că se gândesc la viața de dincolo și că nu vor lua nimic cu ei. Ei au trăit cu acestea două (n.r.răbdarea și dărnicia) toata viața, de asta au ajuns la bătrânețe.

Adu-ți aminte de ele când lupți și nu judeca. Nu știi ce-i în inima fiecăruia.

Dumnezeu să ne binecuvinteze.

NU renunța

Zilele trecute îmi întrebam băiatul cel mare ce sport și-ar dori să practice în continuare. Răspunsul lui a fost altul decât cel pe care-l așteptam, motiv pentru care l-am rugat să-mi explice. Mi-a spus că deși îndrăgește foarte mult tenisul, faptul că la ultimul concurs unul dintre arbitrii l-a nedreptățit îl face să-și piardă speranța că va avea șanse să câștige în viitor.

I-am dat exemplu întâmplările mele petrecute la facultate în ultimii 2 ani și l-am întrebat dacă am renunțat. ”Nu”, a fost răspunsul lui categoric. “Atunci”, i-am zis ”mama, nici tu nu trebuie să renunți dacă cineva nu se va purta corect cu tine. Oamenii care au reușit în viață, au avut de înfruntat nedreptăți nu doar din partea celor ce le erau străini, dar și din partea celor dragi. Când e ceva de valoare în tine, cel rău va căuta să te atace pe toate planurile. Stăruiește să lupți pentru ceea ce-ți place și Dumnezeu care e drept te va ajuta.”

Am povestit întâmplarea aceasta pentru că astăzi am citit din Psalmul 142- O cântare a lui David, O rugăciune făcută când era în peșteră, și parcurgând toată rugăciunea lui, la final el spune “Cei neprihăniți vor veni să mă înconjoare când îmi vei face bine”. Cei neprihăniți?!….Păi cei neprihăniți n-ar trebui să fie aproape de cei cu inima frântă?!?

Ideea e că atunci când ești în necaz ești singur. Sau doar tu și Dumnezeu (depinde care variantă o alegi). Nu există persoană care să cunoască supărarea ta, s-o trăiască, să cunoască zbuciumul sufletului tău. Și culmea, de cele mai multe ori lucrul acesta se întâmplă nevinovat fiind (nu vorbesc de cazul în care ai greșit și culegi ce ai semănat), iar cei din partea cărora te aștepți să primești suport moral( o încurajare, o măslină, ceva) au ori alte treburi de făcut, ori te judecă, ori nu tratează situația prin care treci ca fiind ceva important pentru tine. Doamne, înzestrează-ne cu minte.

Ca și adult situația aceasta o experimentezi destul de des la servici. Deși îți dai interesul, lucrurile nu ies întotdeauna cum trebuie, sau șeful are trebuință de cineva care să fie vinovat pentru o nereușită, sau se găsește o persoană “drăguță”care răspândește despre tine o grămadă de neadevăruri din simplu motiv că nu realizează că poartă cu ea mai multe probleme. Câteodată sunt toate acestea la un loc.

Dacă ți se pune o etichetă, în familie (asta ca să dezvoltăm un pic zona de dezbatere) sau la locul de muncă, atunci cu greu mai scapi de ea. Și bine e să faci eforturi să scapi pentru că altfel, în orice loc te-ai afla ȚIE îți va merge cel mai rău. Dar cel mai important e că va trebui să faci lucrul acesta de unul singur. Pentru că și neprihăniții se întâmplă să-și activeze scutul de “self preservation” și să adopte o atitudine neutră până la lămurirea lucrurilor.

Ce ai de făcut tu în tot acest timp: NU RENUNȚA! Îți va fi greu, și după cum spunea un om înțelept atunci când treci printr-o încercare bine e să vorbești foarte puțin cu cei din jurul tău și mai mult cu Dumnezeu. Întotdeauna Dumnezeu a făcut dreptate copiilor Săi și o mare binecuvântare vine odată cu biruința. Deci luptă. Dumnezeu e cel care are mereu ultimul cuvânt.

Dumnezeu să ne binecuvinteze.

Cand nu mai poti sa te rogi

Pare o utopie, corect? Cum adică tu, copil de Dumnezeu să nu te mai poți ruga? Sunt încercări în viață, sunt necazuri care, din contră, te fac să strigi și mai tare către Dumnezeu și să-L cauți cu și o mai mare forță. Și atunci, cum și când intervine tăcerea din partea ta?

Atunci când ești obosit ar fi o variantă: atunci când te rogi de ceva vreme pentru un lucru și așteptarea ta nu este răsplătită, ar fi alta.

Bun, și ce-i de făcut? Pentru că mărturisesc, am fost în situația asta. Și am primit de la Dumnezeu un cuvânt din Iov 33: 23, 24: “Dar dacă se găsește un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, cari vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze, Dumnezeu Se îndură de el și zice îngerului:,, Izbăvește-l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preț de răscumpărare pentru el!”.”

Iubesc acest capitol de când l-am descoperit, dar întotdeauna am perceput mesajul lui ca fiind altul și nu cel despre care vreau să-ți povestesc. Dar să continuăm…

Mi-am pus întrebarea dacă ar trebui să mă rog vreunui înger și dacă l-aș supăra pe Dumnezeu făcând asta. Apoi am realizat că de fapt mijlocitorul meu la Tatăl e însuși Domnul Isus Hristos și fiecare dintre noi nu mai are nici un drept să spună ca și Iov 9:32,33: ”Căci El nu este om ca mine, ca să-I pot răspunde, și să mergem împreună la judecată. Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-și pună mâna peste noi amândoi.” Dar mijlocitorul nostru este ISUS Hristos.

Toată viața am fost binecuvântată de Tatăl meu și cumva Isus a rămas mai în urmă. De fapt cine ar vrea să vorbească cu un om care a suferit atât de mult. Suntem noi sătui de suferințele și problemele noastre, de lupta cu viața în general. De ce să mai auzim de durere? NU e nimic care să te atragă. Dar lucrul pe care ar trebui să-l învățăm prima dată ar fi recunoștiința. Să înțelegem CĂ DIN DRAGOSTE PENTRU NOI a SUFERIT ISUS. E greu. Cumva se regăsește în dragostea părinților noștrii. Și ei au sacrificat atâtea pentru noi. Iar pe ei i-am iubit și îi iubim. Și atunci cum rămâne cu Isus? De ce ne este frică? “Suferințele noastre El le-a purtat” și “sarcina Lui este ușoară”. Și totuși ne e frică. Dar El ne este singurul prieten. CEL MAI BUN și cel mai Adevărat. El deja și-a demonstrat sinceritatea și dragostea prin câte a îndurat și prin câte a biruit. Și după cum îi spuneam unuia dintre băieții mei El este cel care pune o vorbă bună la Tatăl.

Înseamnă asta că nu mai ai acces la Dumnezeu și că rupi legătura cu El? Nicidecum! Dar cum e mai bine atunci când vrei să obții ceva: să mergi singur sau să fiți doi? În plus, Isus ne dă putere asupra păcatului.

Păcatul este cel care ne desparte de Dumnezeu și mulți creștini cu inimi bune nu pot să biruiască anumite patimi tocmai din cauză că nu înțeleg care este secretul pentru aceasta: Isus.

Mulți Îl percepem ca o persoană slabă, care nu s-a luptat, care nu a deschis gura. Astăzi dacă n-ai tupeu, dacă nu ripostezi, reacționezi, ești nimic. Dar tocmai prin asta și-a arătat El puterea. EL A ASCULTAT. Câți dintre noi mai ascultăm astăzi? Câți dintre noi mai suntem dispuși să facem ce ni se spune? Chiar dacă suntem siguri că mesajul este de la Domnul, de ce alegem calea ușoară, calea care credem noi că ne va face fericiți? Cât de nesăbuiți suntem! Cunoaștem noi viitorul? Avem noi puterea de a face lucrurile să meargă bine? Sau înțelept e să-L ascultăm pe Cel care ne vrea binele cu adevărat?

L-am rugat pe El să mă scoată din starea în care mă aflam, cea de învinsă de nenumărate ori. Am realizat că deșii am încercat vreme îndelungată să fac și să fiu ce doream, Dumnezeu vrea să cresc și să înțeleg că nu-i de ajuns să-mi închei rugăciunea cu”în numele Domnului Isus m-am rugat” ci trebuie să-L și cunosc pe Isus cu adevărat.

Povestea mamei mele

De sarbatori, mai exact in ziua de Craciun s-au implinit 2 ani de cand mama a plecat. Spun a plecat pentru ca stiu ca intr-o zi ne vom reintalni. Nu doresc sa povestesc tot chinul prin care a trecut, cu lux de amanunte, ci doar sa spun ce stiu dupa o astfel de experienta.

Mama a fost o femeie de o finete aparte. A terminat liceul Zoia Cosmodemiasca din Bucuresti si a intrat a sasea la facultate desi studiase doar cateva zile in urma unei hotariri de a se reprofila de ultim moment. Pe langa faptul ca era frumoasa, ii placea sa citeasca mult, poate tocmai de aceea i s-a reprosat in momentul in care a aflat diagnosticul cum de nu si-a dat seama mai devreme.

Dupa cum spuneam mamei ii placeau lucrurile alese in viata si era si o mare gurmanda, dar mezelurile, prajiturile si restul semipreparatelor din supermarket si-au spus intr-un final cuvantul.

Timp de 2 ani s-a luptat cu simptomele: balonare, constipatie, greata, ameteli si oboseala inexplicabila. Dupa nenumarate vizite la cabinetul doctorului si medicamente care sa combata simptomele, am vazut-o intr-o duminica la pranz, asa cum n- o mai vazusem niciodata. Consumase mici si spunea ca acestia i-au dat indigestia care o facuse sa se inroseasca la fata, sa acuze din nou balonari si o stare de discomfort, si sa repete ca de data aceasta va face investigatii mai serioase. Si asta a si facut. In saptamana respectiva, miercuri 5 august ora 3 a aflat si care era cauza tuturor supararilor ei. Medicul de la spitalul unde si-a facut colonoscopia a dorit sa vorbeasca separat cu tata pentru a-i expune gravitatea bolii. El considera ca tumora care obstructiona colonul era posibil sa se fi intins si inafara acestuia si era convins ca e maligna. Si nu s-a inselat absolut de loc. In mai putin de o saptamana mama se opera si urma sa inceapa chinul. Au urmat sedintele de citostatice, mai intai usoare, apoi cele grele cu internare de 2 zile in spital si cu intors acasa cu taxi-ul.

A urmat zbuciumul pe care l-am trait toti trei copiii in incercarea de a ne salva mama. Am trecut prin toate etapele prin care se putea trece zic eu. Am invat mult, lucruri pentru care ii judecam pe altii: sa-l lasi pe cel de langa tine sa plece tocmai pentru ca- iubesti, sa te gandesti la toate nebuniile si sa le accepti doar sperand intr-un miracol.

Singurul lucru bun din toata suferinta aceasta a fost ca ne-am obisnuit cu gandul ca mama va muri. Noi, dar ea nu. Dumnezeu n-a pus in om gandul mortii atunci cand l-a creat. Tu si eu am fost creati pentru vesnicie. Si ne luptam sa acceptam gandul acesta dar niciodata nu suntem pregatiti. Ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu ca nu mi-a luat-o deodata. Cred ca as fi murit odata cu ea. Dar ea a trebuit sa plateasca pretul. Si-a fost un pret pentru tot.

Spuneam ca mama a fost o persoana careia i-a placut sa citeasca. Cu timpul ideile ei au inceput sa se transforme si a inceput sa faca afirmatii opuse fata de cele pe care le gasim in Biblie. Am uitat sa mentionez ca mama era o femeia extrem de credincioasa cand eram mici. Si atunci cand a inceput sa spuna ca stie mai bine decat Dumnezeu si ca lucrurile nu stau asa cum spune Biblia, atunci a aparut si boala. Si a durat. Dupa prima operatie de cancer de colon a urmat o noua operatie la fix 12 luni la plamani – metastaze. La inca un an de la aceasta ar fi trebuit sa urmeze o alta tot la plamani, dar organismul era prea slabit, asa ca doctorii nu s-au mai bagat.

Pe 25 decembrie ora 12.20a.m mama a plecat. Dupa o suferinta pe care doar un om bolnav si-ar putea- o imagina. Dar inainte de asta, cand am intrebat-o ce vrea sa nu uit niciodata mi- a spus: Sa ai mereu credinta in Dumnezeu. Am ramas uimita .Dar au fost cuvintele care pe mine m-au ajutat cel mai mult.

Pe langa asta acum stiu ca Dumnezeu are un scop cu fiecare om. Mama mea n-a murit in zadar.

Stiu ca Dumnezeu te iubeste si fiecare porunca pe care a dat-o e spre binele tau..

Si mai stiu ca Dumnezeu vrea numai ce e bun pentru tine si aici vorbesc despre toate domeniile care te-ar putea interesa.

Tu esti proiectul Lui.